Cu un zambet plin de automultumire idioata deschide usa salii mandra de alegerea pe care a facut-o. Face pasul catre necunoscut incercand sa-si ascunda emotiile in spatele unei atitudini de diva de cartier. Imaginea, in ansamblu, este comica, un munte de femeie umpluta pana la refuz cu shaorme si hamburgeri, asteapta sa primeasca aplauze pentru faptul ca a decis sa mearga la sala.
Aici intervine tragedia situatiei. Cand ai 100 de kilograme nu poti sa tanjesti dupa osanale doar pentru ca ai ajuns intr-o sala de sport. Nesimtirea ei nu are margini. Se plimba imbuibata de lene de la un aparat la altul, transpirand la gandul ca va trebui sa le si foloseasca. Parca ar manca ceva… “poate are astia aici niscaiva sandvisuri”.
Intrebata, din obligatie, de un instructor motivul si durata vizitei, stivuitorul demonstreaza ca indolenta nu are limite. “ Nu am nevoie de ajutor, am venit sa fac niste abdomene.” De teama sa nu fie devorat,acesta face un pas inapoi si-I explica ideea, ca, pentru inceput are nevoie de alte exercitii. Refuzul hotarat il pune pe fuga pe bietul om.
Iata, in sfarsit, crucisatorul s-a hotarat sa nenoroceasca niste aparate. Incearca,fara succes niste extensii pentru picioare, apoi se pravaleste pe o saltea, incercand sa demonstreze ca pentru ea, abdomenele nu mai au secrete. O grimasa ii schimonoseste pentru cateva secunde figura, apoi ramane inerta, tintuita pe parchetul salii.
Cu ochii in lacrimi se hotaraste sa apeleze la ajutor. Executa in scaraba cateva din miscarile impuse de instructor apoi realizeaza ca trebuie sa plece. Poate ca foamea a invins…Multumeste acru si se prelinge catre iesire.
Cu siguranta usa salii nu va mai deveni niciodata,pentru ea,o intrare.
Drumul catre o viata normala s-a inchis in momentul in care ambitia a disparut, locul ei fiind luat de delasare.
Lasa un comentariu